Zâmbetul Mona Lisei ar putea fi fals – STUDIU

Zâmbetul Mona Lisei, personajul central din celebrul tablou pictat de Leonardo da Vinci, ar putea fi fals, afirmă cercetătorii spanioli, autorii unui studiu realizat cu scopul de a oferi o mai bună înțelegere a mecanismelor cerebrale de recunoaștere a emoțiilor oamenilor din jur.

„Până unde este capabil creierul nostru să distingă între un zâmbet «adevărat» și unul «fals»? Personajul principal din serialul TV «În mintea criminalului/ The Mentalist» ar fi capabil să facă imediat această distincție”, afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ul publicației franceze Le Figaro.

Însă, în timp ce actorul care joacă rolul principal în „The Mentalist” cunoaște scenariul producției (înainte de filmarea acelor scene, n.r.), acest lucru este arareori posibil în viața de zi cu zi, dincolo de camerele de filmat. Zâmbetul poate fi radios sau trist, triumfător, ezitant, resemnat sau până la urechi.

Toate aceste expresii există în realitate pentru că ele corespund unor forme specifice ale chipului. În anumite cazuri, oamenii sunt capabili să le recunoască, însă nu întotdeauna.

Încercând să înțeleagă mai bine mecanismele cerebrale prin care capacitatea de recunoaștere a emoțiilor manifestate de oamenii din jur poate fi alterată și înșelată, cercetătorii spanioli din Insulele Canare au realizat o serie de experimente.

Astfel, cercetătorii de la Universitatea La Laguna au realizat o serie de fotografii ale unor chipuri care conțineau, pe de-o parte, guri zâmbitoare asociate cu ochi care exprimau aceeași stare emoțională, iar pe de altă parte, aceleași zâmbete erau asociate cu perechi de ochi care reflectau alte emoții decât bucuria.

„Zâmbetul joacă un rol fundamental în recunoașterea bucuriei la cei din jur”, afirmă David Beltran Guerrero, unul dintre autorii studiului. „Dar, așa cum știm, nu suntem cu adevărat fericiți de fiecare dată când zâmbim”, mai spune acesta.

Studiul cercetătorilor spanioli a relevat câteva noutăți. „Influența zâmbetului este foarte dependentă de tipul de sarcini alocate participanților”, a explicat același cercetător. „Suntem deci influențați în viața noastră cotidiană de tipul de activitate pe care o facem atunci când avem «de evaluat» un zâmbet”, adaugă acesta.

Deși această sarcină ține în special de perspicacitate, precum descrierea anumitor trăsături ale feței, zâmbetul a avut un rol foarte important atunci când participanților la studiu li s-a cerut să aleagă între expresiile ambigue și cele care nu sunt echivoce.

În mod contrar, dacă sarcina constă în catalogarea directă a expresiilor, în a spune dacă persoana fotografiată era veselă sau tristă, importanța zâmbetului este mai mică.

Acest studiu confirmă faptul că zâmbetul captează privirea persoanelor din jur mai mult decât oricare altă expresie facială. El poate să inducă astfel în eroare în legătură cu semnificația sa. Prin măsurarea mișcărilor ochilor s-a arătat că, dacă privirea cade mai întâi pe gura persoanei vizate, nu pe ochii ei, riscul de eroare în ceea ce privește evaluarea zâmbetului (fals sau adevărat) este mai mare.

„Astfel, dacă Mona Lisa (Gioconda) ar fi fost mai degrabă filmată, nu pictată, am fi putut să vedem în ochii ei semnificația reală a zâmbetului ei”, au explicat cercetătorii spanioli.